Proiectul 1000 de lei!

Astazi dupa un smart menu la KFC (un fel de lasata secului ) incepem maratonul. Acest pariu presupune sa cheltuiesc intr-o luna doar 1 000 de lei. Observam cu toti inegalitatea din lume si vremurile tulburi care nu reusesc sa ne trezeasca la realitate. E vorba de cafeaua pentru care unii oameni muncesc din greu o luna de zile si majoritatea culegatorilor castiga sub 2$ pe zi (60 de dolari pe luna) de hainele pe care noi le purtam si cheltuim milioane iar altii lucreaza din greu, le produc si traiesc cu 100 de dolari/luna si alte exemple de acest gen. Nu beau cafea si nu sunt chiar snob dar tot ma simt cumva cu musca pe caciula pentru toate astea asa ca am hotarat sa ma leg de acest pariu si sa fac acest test. Nu sunt cel mai risipitor si nici cel mai  chibzuit, nu sunt cel mai zgarcit dar nici cel mai cheltuitor si cu toate astea trebuie sa incerc macar (exista o voce in noi care spune de ce eu, nu sunt eu cel mai rau, nu am aruncat eu primul piatra, sunt altii mai bogati ca mine, etc.) Revenind la mia de lei (imprumutati de la doamna Mia) trebuie facute cateva precizari:  aproape jumatate din cei 1000 de lei se vor duce pe chirie. Avand in vedere ca am cam tot ce imi trebuie efortul nu ar trebui sa fie prea mare, restul banilor ar trebui sa ajunga pentru intretinere, mancare si daca mai ramane ceva un film sau un teatru, poate un suc in oras o data pe saptamana. Perioada ''contractului'' este de 3 luni si incepe maine pe 3 martie pana pe 3 iunie. Stiu ca nu e o idee originala, nu asta ma intereseaza. Este mai degraba un exercitiu pentru ca foarte multe lucruri bune in viata se invata si nu ne nastem cu ele. Nu am avea de unde sa le avem si daca totusi ar fi asa, unde ne-ar mai fi meritul, indeplinind destinul ca o masina cuminte?!

 Alte detalii tehnice - astazi am cam de 100 de lei benzina in rezervor o cartela de metrou cu 7 calatorii, si vre-o doua validari la ratb (aici nu e problema ca mi se intampla sa mai merg si fara ;))

Mama sa stea linistita ca nu fac asta pentru ca am ramas fara bani :)) ci din ratiuni de risipa.

PS acum pot fi zgarcit cu motiv, fara sa ma mai rusinez de asta :)) si sper sa se incalzeasca afara sa ne putem vedea in parc mai repede decat in carciuma.

Nu faceti asta acasa

Ziua 1

Pe Paul l-am intalnit la trecerea de pietoni. E un domn bine imbracat la aproape 60 de ani pe care nu-i arata deloc. E foarte senin si mimica fetei lui arata o pace interioara de care doar copii mai sunt capabili astazi.

I-a scapat o plasa din mana cand a iesit din super market si eu l-am ajutat sa stranga cateva mere de pe jos. De obicei nu sunt foarte saritor si prefer sa las oamenii sa se descurce singuri dar de data asta am actionat fara sa ma mai gandesc. Omul modern cu mai multe variante in cap (sa-l ajut, sa nu-l ajut, se va simti prost, se va bucura) a fost surclasat de instinct.

-          Asa veti avea cu siguranta o tabula rasa ii spun aplecandu-ma sa adun merele de pe asfalt

Domnul rade sincer si ma priveste cu niste ochi albastrii in care parca s-a strans toata inocenta din lumea.

-          Multumesc de ajutor, cred ca mai usor se  culeg din pom imi spuse, tinandu-se in gluma de spate.

Asa a inceput totul, nici prin gand nu mi trecea atunci ca voi ajunge sa aflu atat de multe despre acest om si ca ceea ce am sa aflu despre el imi va schimba viata atat de mult.

Sotia lui Ana, e plecata la piata imi spune atunci cand ii remarc frumusetea intr-o fotografie de pe birou. Casa e foarte curata dar stilul sau e incremenit in timp. Nimic nu e nou. Totul e perfect ingrijit si modest. Se vede mana unei femei peste tot in aceasta casa. Nu e pic de praf, toate sunt in perfecta ordine. In fotografie amandoi sunt foarte tineri si nici unul nu are mai mult de 25 de ani. Imi spune ca e facuta in vara anului 1983 cand se plimbau cu barca in Cismigiu. Vlad si Corina prietenii Anei din liceu au facut poza dintr o alta barcuta.

Paul pune de un ceai si imi povesteste din ce in ce mai mult despre el si Ana. Firea mea de jurnalist si romantismul exagerat, intotdeauna in cautare de povesti frumoase ma fac sa-i dau apa la moara ba chiar sa-l chestionez usor. Sunt curios cum era iubirea pe vremea aceea, daca s-a schimbat ceva si-l intreb daca s-a gandit vreodata sa fie cu o alta femeie? Imi amintesc ca l-am intrebat asta si pe bunicul meu undeva intr-un interviu pe o castea video, cand mi-am dat seama ca nu va mai fi pentru mult timp intre noi. O intrebare stupida care acum doar cand ma gandesc ca am fost in stare sa intreb asa ceva rosesc instant. Imi dau seama ca raspunsul lui era 99% previzibil si puteam simplu sa nu-l mai intreb si sa ma concentrez pe lucruri mai importante. A spus insa NU, niciodata. Nu se poate zambesc prosteste uluit, rutina, blazajul, atractiile de pe strada, trecutul viitorul, cineva, undeva candva trebuie sa fii nascut un gand, cat de mic. Nu, imi spune inca o data. Convinsc ca minte sau macar ca braveaza il las totusi sa continuie si-l ascult neinteresat. De parca povestea picanta odata risipita nu mai ramanea nimic interesant. Judecata stupida indusa de media imi gasesc repede o scuza in gand. Startul meu conversational rata tocmai povestea dar povestea avea cursul ei, ca un rau care trebuie sa ajunga undeva indiferent de cate ori si cate obstacole ocoleste.

-          Pentru mine ca orice sa se intample e nevoie de gand, imi spune Paul. O ideee care se naste in cap si printe apoi contur. Nimic nu poate fi dincolo de idee si tot timpul am avut in cap ideea ca o iubesc pe Ana. Stiu ca exista si lucruri independente de noi, ca se poate sa fii atras de cineva, ca sunt lucruri mai presus de noi, poate Diavol sau Divinitate care fac jocurile la un alt nivel dar eu eram bolnav de ideea asta. Oricand aparea ceva, chiar si intre noi, imi repetam in gand ca o mantra, O iubesc pe Ana, si totul se linistea ca o apa care mai poarta doar urmele rotunde ale pietrei ce se departeaza din ce in ce mai mult pana cand vor disparea de tot.

-          Interesanta optiune imi spun cu voce tare si el ridica ceaiul de pe foc zambind.

-          Zahar sau miere? ma intreaba de-a dreptul jovial.

-          Miere zic fara sa stau pe ganduri, intotdeauna natural, eco, bio si mai stiu eu ce, zic incurajat sa adopt o dispozitie nefiresc de familiara cu un om pe care l-am cunoscut doar de jumatate de ceas. Simteam ca ne cunoastem de mult si-mi dadeam seama ca asta i se datoreaza in totalitate lui Paul, cel care conduce aceasta relatie si care de fapt a avut si intiativa cu ceaiul din aceasta dupa amiaza frumoasa de toamna. Cu zambetul pe buze si curios peste masura sa vad cum a evoluat aceasta tanara frumoasa si atat de norocoasa in opinia mea, intreb:

-          Aveti copii?

-          Nu imi spune Paul cu un alt zambet frumos. In ochii lui se vedea insa ceva, nici urma de regret ba din contra, o licarire sincera.

-          Ne-a ajuns faptul ca ne avem unul pe altul, apoi nu am mai putut avea, pe vremea aia nu erau atatea metode moderne. Ceaiul dvs. Domnule spune cu o politete putin exagerata si se aseaza multumit langa mine pe canapea.

-          E important tinere sa-ti traiesti viata langa cineva cu care iti e drag dar trebuie si sa constientizezi asta, in fiecare zi. Asta iti va aduce mai multa bucurie. Altfel, fara constientizarea asta continua riscam sa ne pierdem.

-          E ca si cum ne-am aduce in joc si intelectul pe post de martor spun eu exaltat de propria-mi descoperire. Radem amandoi dar imi dau seama ca ideea e frumoasa si continui in emiterea acestor aforisme de weekend. Rationalul e oricum instanta suprema, vointa trebuie sa conduca si nu pasiunile si sentimentele care uneori ne pot face sa ne pierdem mintile, esti deacord?

-          Exact, ai inteles perfect, nu m-am gandit niciodata la asta dar imi dau seama ca am aplicat si am experimentat direct pe viata mea.

-          Aducand ratiunea sa ne valideze sentimentele de fapt ne cam pacalim zic eu desumflat.

-          O pacaleala benefica dragul meu sau poate nu. Rolul intelectului nu e sa desfiinteze sentimentele ci doar sa le accepte pe cele bune si sa le elimine pe celelalte sortite uitarii.

-          Ok, gata cu astea, exista un risc prea mare de a parea seriosi iar ceaiul acesta extraordinar s-ar putea sa nu ne mai placa. El pe noi spun zambindu-i compllice. Mi-am luat la revedere promitand ca am sa ma intorc saptamana viitoare. Simteam ca aici se leaga o prietenie frumoasa.

-          Ziua 2

-           

Miercurea urmatoare ma intorc la apartamentul lui Paul. Casa veche din spatele parcului Cismigiu e luminata frumos in seara asta. Luminile si umbrele se urmaresc incet pe fatada cladirii. Intotdeauna mi s-a parut frumos cum lumina artificiala lumineaza pomii dintr-o gradina. Un spot, ori un bec, un far sau o lanterna pot patrunde printre frunzele unui copac dandu-i parca o alta viata. E ca o haina pe care acesta o imbraca, o iluzie. Aici e probabil acelasi efect caci lumina invaluie si umbrele ascund mult din ferestrele si balcoanele care prind o alta viata decat cea de peste zi. Ca si oamenii, cand se lasa noaptea totul se schimba, asa cum spunea Cehov in Pescarusul ca o tigara si un pahar de vin schimba caracterul unui om eu cred ca noaptea ne ascunde unele lucruri din noi si ne arata altele. Bine dispus cu flori pentru doamna Ana si vin pentru Paul intru in cladirea fantomatica cu usa grea, pregatit sa mai invat ceva din intelepciunea unui cuplu fericit.

Sun la usa si ma intampina Paul cu bratele deschise si aceeasi expresie joviala. Era imbracat cu gust si desi statea in casa, surprinzator de elegant. Ma gandeam ca poate uitasera de intalnirea noastra si se pregateau sa iasa undeva sau poate uitasem eu si trebuia sa mergem toti undeva?

-          Iesim undeva?

-          Nu, vrei sa mergem undeva? Spune Paul mirat.

-          Nu, dar v-am vazut atat de aranjat incat am crezut ca...

-          Eee, hai, las asta si ai grija cu adresarea, e ultima oara cand mai vreau sa aud ca mi te adresezi asa.

-          Zambesc constient de excesul meu de politete nevindecat pana acum, mai ales cu oamenii mai in varsta decat mine. Intind vinul spre el si raman cu florile in mana asteptand cu o privire intrebatoare.

-          A, Ana nu e, imi pare rau, a plecat inca de ieri la Iasi, la sora ei. O sa-i nasca o nepoata si vroiau neaparat sa fie si ea. Stii au o familie foarte unita, orice eveniment important e prilej de adunare.

-          Chiar daca nu ne-am mai fi vazut vreodata prietenia noastra ar fi ramas la fel de intensa.

Femeia asta ma fascineaza, am fost la ei acasa de 3 ori si inca nu am cunoscut-o. Fascinatie in lipsa. Mi s-a intamplat o data chiar sa ma indragostesc de cineva de care mi-a vorbit un prieten cum ca am avea multe lucruri in comun. Evident atunci inainte sa vina avalansa de sentimente am vazut-o. Acum nici macar.

-          Unde e Ana? vreau sa o cunosc.

-          Tinere astazi e plecata la Iasi la sora ei, se intoarce duminica dar cu siguranta vei avea ocazia sa o cunosti. Esti invitat la noi saptmana viitoare oricand vrei, fara sa suni, noi suntem mereu acasa plus ca Anei i-ar face o deosebita placere sa te cunoasca.

-          E la fel de frumoasa presupun, sunteti un nororcos zic eu incercand sa raspund la compliment dar si simtind cumva asta din aerul ce plutea in casa, din vorba lui Paul si din poza de pe birou.

Stiau ca nu se vor desparti vreodata si nu si-au spus asta niciodata. O data el a incercat sa fie viteaz si sa-i spuna ca daca ceva se va intampla cu el ea trebuie sa se recasatoreasca si sa-si traiasca viata in continuare. Daca va fi o alta viata el o va gasi din nou si vor fi iar impreuna dar daca nu va fi macar sa gaseasca pe cineva sa si traiasca batranetile. Doar daca se intampla ceva pana la 60 de ani, ca apoi nu mai are rost draga mea, poti astepta zise el incercand sa faca o gluma si razand sa si acopere teama de acest gand pe care tocmai il constientiza. In acelasi spirit de asa zisa gluma incepu sa se gandeasca cu voce tare la un semn. Ar trebui sa ne facem un semn, un tatuaj sau ceva pe care sa-l stim doar noi si dupa care sa ne regasim in viata urmatoare. Un semn simplu pe care sa-l repetam toata viata asta astfel incat sa reusim sa ni-l amintim si apoi.

-          Nu trebuie sa fie prea simplu spuse razand Ana, apoi alta o sa-l faca din greseala inaintea mea si gata, tu ca prostu te vei indragosti de ea. Rasera amandoi de data asta din toata inima.

-          Dar daca nu vom mai fi la fel, adica sigur nu vom mai fi aceeasi, nu vom mai avea aceleasi corpuri. Daca o sa fiu mai urat sau tu?

-          Nu cred ca va fi o problema asta, acum amandoi suntem sub media de frumusete asa ca daca ne-am gasit acum cu siguranta in urmatoarea cand trebuie sa fim si noi mai prezentabili, macar dintr-un spirit de justitie divina, cu siguranta ne vom regasi.

-          Ok, dar care s afie semnul? Sa ne scarpinam dupa ureche? Rasera din nou.

-          Bine ca nu ai zis altundeva, se ducea de rapa reumatismul asta al nostru. Stiu, zise ea tresarind, semnul nostru va fi...sa se facem conturul ochiului, ochiul drept. Gata, ia incearca, nu e greu, e finut si simplu.

-          Aha, imi place, dar trebuie sa-i gasim si o semnificatie, ochiul e oglinda sufletului asa ca... nu stiu, habar nu am. Inconjurul sufletului? Imbratisarea sufletului, Mangaierea sufletului, asa ii spunem. Bun, acum ca stim ce avem de facut, stim cum sa ne regasim in veci, nu avem de facut decat sa exersam semnul, nu pentru ca nu l-am tine minte sau ca e prea complex ci pentru ca trebuie sa se intipareasca in finta noastra sa devina automatism in urmatoarea viata. Acestea fiind spune ne putem desparti sa mai experimentam si noi viata cu altii zise Paul adoptand o pozitie exagerat de serioasa. Decat sa ne prinda rutina mai bine sa ne despartim acum si sa ne regasim iar la anu de exemplu, ce zici? Sau peste 7-8 ani?

-          Amuzant, zise Ana zambind este tare amuzant iar acum pentru gluma asta iti vei lua si rasplata, si fara sa termine fraza, apuca perna si-l trosni pe Paul direct in cap. Asa incepu o lupta strajnica in care Ana vroia sa-l faca sa sufere iar Paul incerca sa o protejeze uneori de propriile lovituri si la fiecare palma a ei, el ii saruta, obrazul, ori mana care lovise, cealalta cand prima se retragea prea repede, ori piciorul cand se arata in valtoarea luptei.

-          Draga mea cand ai sa obosesti sa te opresti pentru ca eu sigur nu obosesc sa te pup spuse Paul gafaind dupa vre+o 10 minute de incrancenare.

-          Esti prost mi-a spus Ana, stii bine ca noi nu ne vom desparti niciodata. Trebuie doar sa ne dorim asta si asa va fi. Slava domnului zise Paul, pana acum ea a avut dreptate. Si nici macar nu a fost greu. Stii, uneori cred ca poti fi in Iad cu persoana pe care o iubesti si sa te simti ca-n paradis sau invers, poti fi in paradis cu cineva pe care nu l iubesti si a te simti ca-n ia. Ce seee intampla cand esti in iad cu persoana care nu ti place? Rade puternic si bucuros ca ne amuzam iar propun si ultima varianta, daca esti in paradis cu persoana iubita? Deja te-ai scos zic dand conspirativ din cap.

-          Da, casa asta e paradisul pentru mine. Nu exista nimic mai bun pe lume, nici un alt loc in care as vrea sa fiu.

Cand m-am intors din vacanta de iarna, dupa doua saptamani si m-am dus sa-l vizitez din nou pe Paul era o zi destul de rece, si pentru prima oara incepea sa fulguie in Bucuresti. A fost o iarna atipica, neobisnuit de calda si fara zapada pana acum, la sfarsitul lunii ianuarie cand parca natura isi reintra in drepturi dupa o lunga si istovitoare lupta. Ca si cand ceva ce trebuia sa se intample, mult intirziat , poate de vointa omului, se intampla totusi dintr-o alta vointa, mai mare. Doliul din fata usii m-a paralizat, m-am gandit la Ana, inca nu o intalnisem. Nu se poate, aici, in spatele acestei usi cineva murise, nu incapea nici o indoiala, dar cine? Paul s-a sinucis, nu-mi venea sa cred. Vecina de vis a vis mi-a deschis casa care era intr-o dezordine de parca cineva ar fi jefuit-o.

-          Politia a terminat ancheta dar inca nu a apucat nimeni sa faca curat.

Mi-a spus ca de multe ori noaptea, auzea sticle sparte in apartamentul slui Paul, urlete si lovituri infundate si de cateva ori a chemat si politia. Nu era muzica, nu era scandal asa ca l-au atentionat si doar de doua ori l-au amendat cu suma minima. Eram stupefiat, nu-mi venea sa cred.

-          Si Ana? Sotia lui?

-          Nu avea nici o sotie imi spune batrana serioasa si chiar putin alarmata. Nu a fost niciodata casatorit dupa cate stiu eu.

Nu se poate, imi dau seama ca niciodata nu o vazusem pe Ana. Ii arat poza de pe birou si intreb cine e femeia aceea.

-          Nu stiu puiule nu am vazut niciodata o femeie intrand aici in afara de sora lui Madalina.

 Asta e, trebuie sa vorbesc cu ea. Aveti adresa Madalinei?

Nu o am dar am un numar de telefon, mi l-a lasat sa o suna daca e vreodata vre-o problema cu dl Paul dar nu am sunat niciodata, nu am vrut sa deranjez, sunt niste oameni cu atat respect si bun simt, exceptand evident noptile alea ciudate care in ultimul timp erau din ce in ce mai rare. Cheia mi-a lasat-o acum cand cu nenorocirea sa deschid ori de cate ori e nevoie, ei stau la tara, undeva in afara Bucurestiului si era greu sa vina toata ziua buna ziua.

Mi-a dat un bilet pe care era numele meu. Se pare ca a lasat mai multe si unu, era pentru mine.  Ajuta-te sa nu uiti ce e important repeta-ti mereu si traieste asta. Atat, asta era tot ce a scris. Acum imi dau seama ca asta era concluzia intalnirii si discutiilor noastre, insasi esenta vietii lui, filosofia traita si nu doar scrisa. Asta e invatatura lui.

Inchisa intr-un buncar unde sistemul de inchidere din interior s-a defectat. O vede tot timpul si traieste cu ea. Creierul sau a produs-o atat de mult incat o viseaza tot timpul. Au ales drumul lui si nu al ei. A ucis doi oameni, i-au urmarit cu cainii ca pe niste animale haituite. Tot ce au facut a fost sa intervina pe stada cand un tanar era batut de securitate. Au sarit in apararea tanarului si au atras langa ei si alti oameni astfel incat in curand militienii au fost nevoiti sa se retraga fara sa mai faca vre-o arestare. Victoria a fost insa scurta, dimineata s-au intors l-au ridicat pe tanarul cu parul lung si nu se stie cum au ajuns si la ei. La inceput i-au chemat pe rand la audieri. Tanarul a primit 15 ani pentru sfidare iar ei erau pasibili de cel putin 10 ani de puscarie. Stiau insa bine ca o data ce ai ajuns acolo nu mai iesi. Nimeni nu iesise intreg la minte dintr-o astfel de inchisoare. Paul era ingrijorta pentru Ana, stia ca el poate rezista la orice, ii stia mantra dar ea era doar o femeie.