Visez sa ma fac gradinar si nu ca sa vand castraveti la un alt gradinar ci ca sa cultiv fructe si legume, sa fiu mai aproape de pamant si de natura. Sa vad semintele cum ies din pamant si se transforma in flori sau un copaci falnici. Era o vorba frumoasa cum ca sunt vegetarian nu pentru ca iubesc animalele ci pentru ca urasc plantele. Post de primavara la final cu cateva poze din productia de anul asta de pe balcon. Am pierdut in iarna cateva dar primavara ne-a adus o recolta frumoasa din bulbii plantati in toamna. Zambila - cred ca e cumparata, prea e frumoasa ;)
Galbenusul asta sigur e cumparat.
Imagine de ansamblu cu coltul de gradina. Ghioceii glabeni si zambila alba sunt productie proprie!
Vedetele momentului doi crini rosii, cadou pentru fete de 1 martie. Recunosc, ma bucur si eu de ei si stiam asta inainte sa-i cumpar.
Cu parere de rau spun un film bun........as fi vrut sa spun foarte bun. Am fost in aceasta seara la Cinema Studio la filmul
Eu cand vreau sa fluier, fluier
Am castigat la Radio (din nou) doua invitatii si am fost impreuna cu sora mea sa vedem filmul despre care se vorbeste peste tot in ultimul timp. Recunosc, la un moment dat ma gandeam sa stau acasa si sa-l descarc de pe net (sindromul lucrurilor primite gratis) dar pana la urma m-am urnit. Nu-mi pare rau, sunt bucuros dar si putin dezamagit. Sunt bucuros pentru ca am vazut un film romanesc bun intr-o sala cocheta cu o doamna care trage cortina la usi asa cum se facea pe vremuri. A fost un fel de premiera cred pentru ca in sala (chiar langa mine) au stat si cativa dintre actori Ada Condeescu in rolul Ana, George Piştereanu - Silviu (prezenti) si consacratii Mihai Constantin directorul penitenciarului si Clara Vodă in rolul mamei. Mihai Constantin l-am vazut in Oblomov (un rol mare) si pe Clara Voda in Triumful Dragostei, ambele piese de teatru jucate pe scena teatrului Bulandra.
Revenind la film va sfatuiesc sa-l vedeti si apoi sa cititi mai jos si va vedeti trailerul.
De aici inainte ar fi bine sa citit doar dupa ce vedeti filmul, e pacat sa-l vedeti cu idei preconcepute sau cu scene din trailer vazute inainte.
Acum cu riscul de a parea un idiot celor 7 cititori ai acestui blog trebuie sa spun care sunt si dezamagirile mele legate de acest film. Repet, este un film bun dar cred ca putea fi si mai bun. O spun ca un spectator fara vre-un fel de pretentii. 1. Ne omoara scenele lungi, trase de par in care nu se intampla nimic, e boala filmelor romanesti. O idee care am auzit-o inainte la un prieten cu mult mai multe filme la activ si care mi s-a confirmat in aceasta seara. Eram constient de ea dar acum m-am convins. 2. Probabil intentionat actorul principal e filmat din spate in foarte multe scene si destul de lungi. 3. Cadrele sunt foarte miscate lucru care pe mine m-a cam terminat, au vrut probabil sa induca senzatia de documentar, de reality.......
Cam atata despre Eu cand vreau sa fluier, fluier - un film bun, o poveste buna, o idee presarata cu umor si cu o situatie speciala. Totul se petrece intr-un decor special.....puscaria. Ma tem cumva de trendul 4 luni 3 saptamani si 2 zile, idee de a soca lumea civilizata cu realitatile crude ale unei epoci, ale unei natii. Nu pot spune despre Eu cand vreau sa fluier, fluier ca a incercat asta si fara suparare cred ca e peste 4,3,2 cu Cannes Palme D'Or cu tot.
PS Scenele de la final sunt foarte mult trase de par, e imposibil ca un director de penitenciar sa permita detinutilor sa plece cu masina, sa nu cheme trupele speciale, bla bla. De obicei nu ma prind la ireal in film dar asta mi-a sarit in ochi, s-a dus toata ideea de real.
Probabil ca am auzit de Cioran inainte de Petre Tutea. Am fost un pretendent la facultatea de filosofie si doar superficialitatea mea m-a impiedicat sa iau examenul de admitere la aceasta facultate. In clasa a XII a de liceu eu ca multi altii am descoperit filosofia. Unii au descoperit-o mai devreme, poate si eu dar nu asta e important. M-am trezit zilele trecute uitandu-ma la acesti doi oameni mari Petre Tutea si Emil Cioran. Toata lumea a auzit de Cioran si mai putini de Petre Tutea. Cu siguranta ca filosofile lor sunt diferite si ei sunt doi oameni diferiti dar respectul pe care si-l poarta unul altuia mi se pare extraordinar mai ales ca in general caracterele puternice, oamenii destepti sunt mai degraba orgoliosi decat modesti. Vroiam sa vad oameni mari si tehnologia din ziua de azi mi-a dat posibilitatea, vroiam sa asociez o imagine cu un nume, cu idei. Acum stiu cum arata Petre Tutea si Cioran.
In lipsa unei inspiratii si a timpului va marturisesc doar ca imaginile de mai sus m-au impresionat si ca privind la acesti oameni nu poti sa nu-i respecti si mai mult. Omul este complex si e foarte greu sa judeci sa spui ca a fost rau sau bun. Pentru unii a fost bun, pentru altii rau. E dificil si uneori gresim, poate niciodata nu o sa stim adevarul dar un om inteligent transmite o energie deosebita. Nu vreau sa compar acesti oameni cu vedetele de astazi care umplu televizoarele. E diferenta ca de la cer la pamant. Dar asta e farmecul vietii si provocarea aruncata - de a trai printre oameni, oameni asemanatori si totusi atat de diferiti.
PS Cultura este aura acestor filosofi si oameni extraordinari.
Am pierdut portofelul la metrou Lujerului (Armata Poporului) - il vreau inapoi
Sunt unul dintre acei oameni care se rusineaza atunci cand intreaba la toneta de un ziar si cand vanzatorul i-l pune in brate se simte obligat sa-l cumpere chiar daca nu era ceea ce vroia si nu si-l doreste cu adevarat. Cu ocazia asta am reusit sa pierd pentru a doua oara buletinul de cand sunt in Bucuresti (5 ani). Cifra e destul de ingrijoratoare pentru mine o data la 2,5 ani. Cred totusi ca asta e un semn pentru mine si procesul de maturizare. Trebuie sa ma detasez mai mult de lumea din jur si de ceea ce va crede despre mine. Nu sunt cel mai frumos, nici cel mai destept ori cel mai bun om. Nu sunt modelul nimanui, sunt un om simplu. Ma rusinez mereu si las bacsis la spalatorie sau la carciuma chiar daca serviciile prestate de oamenii respectivi nu sunt deloc ok. Lumea nu este pentru oameni slabi si uneori ascundem in spatele unor principii slabiciunile noastre, lipsa reactiilor sau judecata gresita. Nu cred ca un hot sa fie atat de dibaci sa-mi suteasca portofelul de la toneta de ziare pana la intrarea in metrou (30m) ci mai degraba cred in nerozia si aiureala mea si cred ca l-am lasat pe taraba omului de la ziare. M-am intors repede cand la metrou mi-am dat seama ca nu am cu ce sa intru, am cautat cartela , in portofel, care portofel……..nema. M-am intors spre toneta de ziare l-am vazut pe omul care statea in fata, unde statusem si eu, a zis ca nu el, l-am intrebat si pe vanzatorul de ziare, nici el. Am coborat din nou la metrou uitandu-ma pe jos si cautandu-ma prin buzunare. Nimic. Nu aveam in portofel nici un leu, tocmai ii lasasem sóră-mii vre-o 45 de lei si am oprit eu restul de 20. I-am scos la ziare mi-am luat Adevarul cu cartea, speram sa fie cea cu calatorii, restul l-am pus in buzunar, portofelul nu stiu unde. Aveam in schimb cardurile (le-am inchis) buletinul, talonul de la masina, abonamentul de la piscina cu inca 6 intrari si nu mai stiu ce altceva. Revenind la rusinosii pierzatori cred ca asta e pretul pe care-l platesc pentru rusinea mea, pentru lipsa curajului si determinarea, pentru toate lucrurile pe care vreau sa le fac si fac altfel sau nu fac nimic, pentru ideile pe care le am si nu le pun in aplicare, pentru visele lasate de izbeliste. Ma scuz si-mi spun ca nu le pot face pe toate dar macar pot fi drept, activ, cinstit si curajos. Mai e de lupta cu mine si cu lumea.
Sfarsit, nu mai am chef de asta. UP in the Air, renuntam la toate, le punem intr-un rucsac si le dam foc :).
Cu toate astea nu-mi pasa, pot sa-mi ia ce vor la sfarsitul zilei voi fi tot eu, poate chiar ceva mai puternic. Banii, pantofii, picioarele nu conteaza. Oricat de mult am pierde, trebuie sa ramanem noi si sa castigam mai mult.
PS Prima oara l-am pierdut la CORA, l-am lasat intr-un carut de carat produse. Atunci aveam carti de vizita si femeia care l-a gasit mi l-a dat (fara bani, luase ceva la aia mica).
Am fost in aceasta seara la avanpremiera piesei Oscar si tanti Roz la teatrul Bulandra. In aceasta seara s-a jucat pentru prima oara aceasta piesa regizata de Chris Simion o regizoare foarte tanara dar cu un palmares de invidiat. Recunosc pana acum nu am mai vazut nici o piesa de-a ei dar am auzit de multe. Recunosc ca am subestimat-o intr-un fel ceea ce a fost in avantajul ei pentru ca acum aprecierea mea pentru ea e cu atat mai mare. Oscar si tanti Roz este o tragedie punct. O poveste care te descumpaneste despre copii bolnavi, despre dreptatea din aceasta lume si despre Dumnezeu. Din cand in cand asa cum este recomandat apare si umorul care spulbera drama. Desi aflat in inferioritate numerica, intr-o lume nedreapta cu copii care sufera si care mor, umorul si iubirea triumfa. Oscar este interpretat de Marius Manole si tanti Roz de Oana Pellea pe care am mai vazut-o in piesa Scaunele alaturi de Razvan Vasilescu. Alaturi de ei Antoaneta Cojocaru si Cristina Cassian. Pentru mine actorii sunt intotdeauna pe primul plan. E opinia unui profan care nu pricepe si nu vrea sa vada in profunzime. E bucuros cu lumea lui. Oana Pellea si cei 3 copii au reusit sa faca un spectacol mare care probabil va avea succes si se va juca mult timp de aici inainte. Nu pot si nu vreau sa spun cuvinte mari despre aceasta piesa de teatru. Mergeti doar sa o vedeti. Veti vedea lumea si viata altfel si cel putin ceva vreme dupa veti trai intr-o zi cat in zece ani. Pe mine m-a atins si asta inseamna ca regizorul, actorii si toti cei care au facut ecva pentru piesa asta si-au indeplinit menirea. De cele mai multe ori consideram ca ceea ce ni se intampla noua este o drama si uitam de adevaratele drame. Atunci cei care sufera ne dau lectii de viata. Suferinta ne invata sa pretuim viata.
Vedetele momentului doi crini rosii, cadou pentru fete de 1 martie. Recunosc, ma bucur si eu de ei si stiam asta inainte sa-i cumpar.
Am fost in aceasta seara la avanpremiera piesei Oscar si tanti Roz la teatrul Bulandra. In aceasta seara s-a jucat pentru prima oara aceasta piesa regizata de Chris Simion o regizoare foarte tanara dar cu un palmares de invidiat. Recunosc pana acum nu am mai vazut nici o piesa de-a ei dar am auzit de multe. Recunosc ca am subestimat-o intr-un fel ceea ce a fost in avantajul ei pentru ca acum aprecierea mea pentru ea e cu atat mai mare. Oscar si tanti Roz este o tragedie punct. O poveste care te descumpaneste despre copii bolnavi, despre dreptatea din aceasta lume si despre Dumnezeu. Din cand in cand asa cum este recomandat apare si umorul care spulbera drama. Desi aflat in inferioritate numerica, intr-o lume nedreapta cu copii care sufera si care mor, umorul si iubirea triumfa. Oscar este interpretat de Marius Manole si tanti Roz de Oana Pellea pe care am mai vazut-o in piesa Scaunele alaturi 
de Razvan Vasilescu. Alaturi de ei Antoaneta Cojocaru si Cristina Cassian. Pentru mine actorii sunt intotdeauna pe primul plan. E opinia unui profan care nu pricepe si nu vrea sa vada in profunzime. E bucuros cu lumea lui. Oana Pellea si cei 3 copii au reusit sa faca un spectacol mare care probabil va avea succes si se va juca mult timp de aici inainte. Nu pot si nu vreau sa spun cuvinte mari despre aceasta piesa de teatru. Mergeti doar sa o vedeti. Veti vedea lumea si viata altfel si cel putin ceva vreme dupa veti trai intr-o zi cat in zece ani. Pe mine m-a atins si asta inseamna ca regizorul, actorii si toti cei care au facut ecva pentru piesa asta si-au indeplinit menirea. De cele mai multe ori consideram ca ceea ce ni se intampla noua este o drama si uitam de adevaratele drame. Atunci cei care sufera ne dau lectii de viata. Suferinta ne invata sa pretuim viata.
