Astazi, asteptand o factura de la un ,,colaborator'' in fata unui sediu RDS din Bucuresti trag cu urechea la cativa batrani. Face parte din experienta de viata si nu stiu daca e ceva urat, mai ales ca ei nu cred ca se suparau sa ma stie acolo cu urechile palnie. Avand in vedere ca nu am ajuns cu cateva minute mai devreme si nu aveam altceva mai bun de facut, decat poate sa ma uit dupa gagici pe strada, am comis acest gest abominabil si am tras cu urechea la sexagenarii de pe banca.
Scena era ceva de genu: banca din fata RDS pe care se odihneau mai multe doamne in varsta si in fata lor un batranel. Oprit in drum de una dintre femei , care l-a recunoscut. Doamnele stateau cu spatele la mine asa ca nu am vazut decat una. Oricum nu asta e important. Subiectul pe care si-au inceput conversatia a fost ,,vaduvia''. Cum eu am mereu tendinta de a ma pune cateva secunde in pielea celuilalt, in situatia in care se afla, am simtit putin aiurea discutia. Omului ii murise sotia de un an cred, doamnele si ele, majoritatea cred, in aceeasi situatie. Cum sa supravietuiesti unei asemenea pierderi si sa vorbesti cu dezinvoltura despre asta? E o intrebare retorica, poate exagerata, poate rea, dar nu-i condamn pe ei. Nu de asta scriu postul acesta.
Ideea de Memento mori
Nu numai de moarte, cat de irosire, zadarnicie si dispret.
Irosire a frumusetii vietii, sentimentelor si trairilor vietii.
Zadarnicie a eforturilor noastre cand totul se reduce la o discutie formala despre moartea cuiva.
Dispret fata de conditia noastra umana, banala, sau mai bine banana.
Timpul sau altceva ne transforma, nimic nu se pierde, totul se transforma (Wally se transforma).
Momentele incredibile devin obisnuite, esenta se pierde, se scurge zi dupa zia, an dupa an.
Asta senzatie mi-au transmis batranii care stau pe banca si vorbesc cu nonsalanta (parca) de vaduvie. Oricum ar vorbi ei, senzatia mea e aceeasi. Mesajul furat cu urechea ciulita e trist si demoralizator. Ce poate insa omul sa faca?
Sa rastalmaceasca, sa inventeze si sa vada altceva. The beauty is in the eye of the beholder
Sa nu ajunga asa, contra exemplu, visator poate dar cu siguranta mai profund. Am scris asta cu oarecare angoasa, in momente de deriva constienta. Mai bine sa fii notebook decat batran ramas in urma. Mai rau, sa fii tanar fara spirit, complacut, asimilat si desfigurat de societate si plictis. O relatie pe care o vezi la restaurant sau pe strada si de care iti e mila. Vie doar din cand in cand si de cele mai multe ori artificiala.
Un comentariu:
Cred ca asa vom ajunge, daca vom ramane in Bucuresti. De Bucuresti, nu ma pot lega amintiri si nu pot asocia locurile cu oameni. De ce sa le fie dor la mosii aia. Sunt oameni care nu sunt capabili de sentimente, pentru ca probabil in toata viata lor nu au nutrit foarte multe sentimente.
Totul este cenusiu aici, viata ,tinerii, locurile, atmosfera.
Pacat ca ne incapatanam sa fim condusi de bani si acestia sunt singurl motor pentru lumea unui tanar.
Foarte trist!!!!
Trimiteți un comentariu