marți, 14 octombrie 2008

Magazine online

Un subiect care domina la ora actuala web-ul romanesc pe toate planurile. In primul rand un magazin online inseamna comert iar comertul inseamna bani. Multi bani si spun asta gandindu-ma la banerele pe care le vad zilnic pe internet. Milioane de afisari care costa si costa foarte mult. Pe piata actuala din Romania sunt sute poate chiar mii de magazine online. Moda acestora la noi a aparut relativ de curand (5-6 ani) dar a explodat in 2007 si 2008. Pentru date statistici sunt alte bloguri si site uri avizate care va pot ajuta.
Cea mai mare dezvoltare ca si numar de magazine si daca vreti chiar rulaje o are zona produselor electronice, electrocasnice si IT. Destul de departe sunt si hainele care paradoxal se pare ca se vand destul de bine. Se stie ca hainele trebuie vazute (mai mult decat in poza), probate etc. Apropo de asta, am vazut o campanie puternica pe yahoo la un magazin online de patofi. Asta era un site de afara dar am spus-o ca o paranteza si cred ca atat timp cat iti alegi o nisa, ai bani de investit si stii cum sa o faci, poti vinde orice pe internet. Chiar si flori
Revenind la piata actuala de comert electronic, observam zi de zi banerele unor mari magazine care par sa-si imparta felia mare de clienti. Sume astronomice pentru micile magazinase care abia se descurca cu sumele platite la adwords sau in site-urile de comparare preturi. Criza economica din 2008 a picat cum nu se poate mai prost pentru magazinele mici si stiu ca multe deja intampina probleme. Sa fie totusi asa simplu? Pestele mare ii inghite pe cei mici? Nu cred!
Discutam in urma cu ceva vreme cu o amica despre comportamentul clientului online. Amandoi am fost si suntem clienti online. Apropo, azi mi-am comandat saltea. Maine vine si va anunt daca magazinul isi merita linkul si salteaua banii. Mi-am luat si anvelope, componente de pc, dvd player, si electrocasnice . Concluzia discutiei noastre a fost ca o data castigat un client si multumit, va reveni la tine 80% sa cumpere alte produse de care are nevoie. Mare atentie la acest lucru, e cea mai buna metoda de promovare, de marketing de ce vreti voi. Cum ii atrageti pentru prima oara, aici e mult de munca si din pacate pestele mare il inghite pe cel mic.

Niciun comentariu: