Cai salbatici in Delta!

A se citi cu piesa asta pe play.



ROLLING STONES - Wild Horses

Din intamplare am dat astazi peste o stire care mi-a placut si care m-a facut sa-mi planific o excursie in Delta in aceasta vara. Este vorba despre cai salbatici. E un lucru pe care vreau sa-l vad si care mi se pare atat de extraordinar astazi cand ne inconjoara fire, cabluri, retele, tehnologie si multa imagine. Intotdeauna mi-au placut animalele si caii sunt in top, in cazul in care as putea sa fac unu. Abia astept sa se faca cald, sa ma urc in the old Ford si sa merg acolo. Nu mai zic ca m-am gandit ca ar fi frumos sa-i duc la tara, macar o parte din ei, pentru ca acolo cam strica mediul natural. Cred ca macar 100 de cai as putea duce la tara. Gata, termin cu prostiile si pun o parte din articolul care mi-a placut asa tare. Felicitari pentru subiectul abordat si informatia aparuta astazi in Gandul. Voi completa doar cu cateva poze si filmulete de pe tube.
Mustangul de România - Gandul

Estul salbatic din Delta Dunarii e populat de aproximativ 3.600 de cai salbaticiti. Urati de localnici pentru ca le distrug gradinile, de ong-urile de mediu - ca rod scoarta copacilor din padurea Letea si abatorizati nu demult de italieni pentru salam, mustangiii neaosi au inceput sa fie studiati stiintific ca si comportament si impact asupra arealului doar in ultimii trei ani si jumatate.

Stefan Raileanu, medic veterinar si cercetator stiintific la Institutul National de Cercetare Delta Dunarii din Tulcea, s-a transformat in aparatorul lor dupa ce i-a surprins in cateva ipostaze care dovedesc un comportament social fascinant: „Au simtul turmei foarte ascutit, armasarul dominant avand nu numai rolul de sef al haremului, dar si de paznic al grupului. Cand am urmarit odata o turma, armasarul a creat o diversiune fugind intr-o directie ca sa ne tinem dupa el, iar iapa dominanta a luat-o cu restul grupului in directia opusa, cautand un loc de ascunzis pentru femele si manji. Vazand ca nu pic in capcana si ca in continuare ma tin ca scaiul dupa turma, armasarul a schimbat tactica. S-a intors, s-a oprit in fata mea la doi metri si batea din picioare, amenintandu-ma sa nu ma mai tin dupa grup”.


Trezit in zori de zi de urletele fioroase si plesniturile puternice ale apei, a scos capul din cort si a vazut doi armasari care se bateau pentru suprematie. Erau un tanar in jur de cinci ani si seniorul de 12-13 ani pe care voia sa-l detroneze: „Se luptau pentru haremul intreg, adica 14 iepe, nu pentru una singura. Credeti ca-i asa ca la noi? Probabil ca tanarul era fiul lui, ca amandoi erau negri ca taciunii si tintati. S-au batut timp de trei zile. Nu intr-una. Mai faceau pauze cand erau terminati si noaptea se bagau in apa sa-si dezumfle ranile, unul intr-un colt al baltii, altul in cealalta parte. Calul domestic n-are mintea asta si capacitatea asta de a se autoconserva astfel incat sa se gandeasca sa se duca in apa, ca e rece si-i alina durerea. Daca vedeati expresia luptei terminate, cand batranul era lovit, insangerat, iar tanarul – mai insangerat decat batranul, ca armasarul batran era mai puternic si stia sa loveasca mai bine... Insa vointa celui tanar l-a rapus pe armasarul dominant, care dupa trei zile de lupta pur si simplu s-a culcat la pamant si a oftat, ca si cum ar fi zis «nu mai pot». Iar atunci tanarul nu l-a lovit, a sforait de doua-trei ori deasupra lui curatandu-si caile respiratorii, a stat vreo doua-trei minute sa se asigure ca batranul nu se mai scoala si a plecat cu grupul”.

In sezonul de nasteri, cand iepele incep sa-i toarne armasarului plozi, acesta devine stresat si capabil de acte nerumegate indeajuns: „In primele zece zile de la fatare, armasarii sunt cei mai iscusiti soldati, incercand sa omoare manjii nou nascuti, iar iepele se transforma in caini de paza, aparandu-si manjii de armasarii care-i ataca de teama concurentei de mai tarziu. De obicei, armasarii reusesc sa omoare acei manji ai caror mame sunt la prima fatare si n-au instinctul matern foarte bine dezvoltat. Dupa a doua - a treia fatare, iapa devine atat de apriga incat isi va apara manzul si de sacalii care bantuie in haite prin delta”.

Calul umbla-n gasca cu mistretul
Calul si mistretul din delta se cam ignora vara, dar iarna sunt tovarasi la catarama: „Am inghetat iernile stand la panda ca sa-i observ si sa dovedesc chestia asta. Calul nu baga copita atat de adanc in pamant cat baga mistretul ratul cand rama dupa radacini de plante si rizomi. Grupurile de cate 25 de porci mananca cat le trebuie si in spatele lor turme de 8-10 cai asteapta in urma lor pana acestia isi servesc masa. Cred ca atunci cand se satura de lujeri de stuf uscati caii isi zic: «Hai sa ne intalnim cu prietenii nostri mistretii si sa mancam si noi o prajitura». Si ii cauta, dom’ne! Umbla pe cararile mistretilor pana dau de ei. Daca umblati iarna prin delta, o sa intalniti carari de mistreti cu copite de cal. Ii pacalesc chiar si pe vanatori care vin, iau urma copitei de mistret si, dupa o vreme, cand vad ca pe carare apar si urme de copite de cal, vanatorii fac drum intors, crezand ca turma de cai a speriat porcii facandu-i sa se ascunda. Da’ de unde? Caii trec pe-acolo si mistretii n-au nicio taina fata de ei, ca-s baieti buni de-ai lor”.

Fiindca o parte din etologi se indoiesc de capacitatea cailor de a ajunge la rizomii ingropati adanc sub pamant, Stefan Raileanu le explica tactica folosita de cabalinele salbaticite: „Mistretul scormoneste cateodata si pana la 15 centimetri in pamant dupa rizomi. Pamantul fiind destelenit de mistret, pe urma lui vine calul care bate si el la picior pana mareste groapa, apoi da la o parte pamantul cu buza superioara pe care o incordeaza foarte bine si cu dintii extrage usor si delicat radacinile. Scormonirea solului e posibila fiindca muschii de la buzele cailor sunt foarte puternici si mobili, spre deosebire de ai vacii, care are o mobilitate redusa la buze si face prehensiunea doar cu limba”.

Cabalinele fac excursii nutritionale in padurea Letea
Padurea Letea, monument al naturii, e inconjurata cu un gard de sarma ghimpata pentru ca vacile, caii si porcii sa n-o mai distruga mancand scoarta copacilor care apoi se usuca si mor. In mod ciudat, din loc in loc au aparut sparturi in gard, imposibil de facut de catre cai, prin care acestia se strecoara in rezervatia naturala plimbandu-se pe sub coroanele stejarilor brumarii batrani de cinci veacuri, in timp ce caprioarele zburda in jurul lor.

Romantismul imaginii piere daca ne gandim ca in zona Letea se estimeaza ca traiesc circa 2.000 de cai salbaticiti care mananca lujerii de copacei, amenintand rezervatia. Caii, in opinia lui Stefan Raileanu, sunt gasiti tapi ispasitori pentru daunele pe care le provoaca verisoara lor, vaca: „In Letea se poarta o lupta intre cele doua specii. Mai multe sunt vacile, dar despre vaci nu se spune nimic, care, dupa ce sunt crotaliate si proprietarii incaseaza subventia pentru ele, sunt lasate in balta pana cand se fac grase, le recolteaza, le pun pe o gabara, le trimit la abator si iau bani grei pe ele. Daca le spui ca le iei vacile fiindca distrug vegetatia din balta, te trezesti cu ceva cutite la gat, apar 4-5 lipoveni din aia cat dulapul si-ti zic: «Ce cauti tu pe-aici?»”.

Medicul veterinar recunoaste insa ca nici caii nu sunt sfinti: „Cu caii se lasa un pic de ceata asupra lor pentru ca daca e cumva o amenda taranii sa zica: «Nu stim, dom’ne». Insa pe armasarul si iapa dominanta mai vezi in anumite parti din delta o danga mare facuta dupa numele proprietarului”.

Oamenii baltii stiu ca cine a ars cu fierul inrosit pielea unui armasar dominant e stapan peste toata turma de cai care se tine dupa mascul. Acum cativa ani, sa fii proprietar de turme de cai era un deal bun pentru bastinasi. Nu si pentru animale: „Cand transportau acum sapte ani cai de aici in Italia, la inceput negustorii bagau cate doua-trei grupuri diferite in acelasi TIR, de se luau la bataie armasarii si iepele dominante pana se faceau praf unii pe altii. Ca sa nu se mai omoare intre ei, italienii au gasit metoda de linistire: le taiau tendoanele ca sa nu mai miste, dar sa ramana vii pana la abatorizare”.

In prezent, autoritatile deltei au relansat ideea abatorizarii cailor salbaticiti, desi copitele lor ropotesc pe grinduri si ostroave de 400 de ani.